Skip to content

In cautarea bibanului perfect: Pescuitul UltraLight si secretele succesului

pescuitul bibanului

Guest post – Alexandru Stoica.

Drilurile cu bibani mari pe echipament Light sau UltraLight au locul lor in rai! Vreau sa va povestesc, pe scurt, despre cativa bibani trecuti bine a doua tinerete, cum i-am prins, unde si cu ce.

Aventura a inceput cand „m-am injectat” cu un biban mare acum mai bine de 6-7 ani, pe un rau nu foarte mare. Din nefericire, nu aveam banda de masurat pesti atunci, asa ca nu pot sa va spun exact cat a avut, dar il puteti vedea in pozele de mai jos. Scuzati calitatea foto, nici telefoane performante nu aveam pe atunci…

biban     biban

Acesta a fost momentul in care am stiut ca am de investit in echipament de biban!

Echipamentul ideal pentru pescuitul bibanului

Am schimbat 3-4 combo-uri in ultimii ani doar pentru aceasta specie. In principiu, merg pe lansete fast, care au rigiditate suficienta si care au puterea de aruncare undeva in jurul plajei de 3-15 g. Probabil pe raurile din zona mea, care au debit mare, merge si o lanseta putin mai puternica, pana in 20 g, iar pentru ape mai line sau lacuri, un UltraLight pana in 7-8 g e ideal. Le echipez cu mulinete marimea 2000-2500, in functie de cum se echilibreaza cu lanseta.

Firul este unul si bun, caruia ii sunt fidel de 5 ani sau mai bine: Daiwa Tournament Evo x8. Il folosesc la toate speciile de rapitor. Pentru bibanii de din zona si pentru situatiile in care pescuiesc un 0.10mm, imi merge perfect.

Fir Daiwa Tournament X8 Braid Evo+ Chartreuse 0.10mm 6.7kg 135m

CUMPARA ACUM

Un Combo bun de inceput ar fi acesta:

  • Lanseta Arrow Air Pro Spin (puteti merge si pe varianta de 1-7g)

Lanseta Arrow Air Pro Spin 2.04m 3-14g

CUMPARA ACUM

  • Mulineta Daiwa Exceler 2000

Mulineta Daiwa Exceler LT 2000D

CUMPARA ACUM

Lanseta o puteti vedea in actiune aici.

Combo-ul meu, de exemplu, a facut fata cu brio si la stiuci mari si salai.

   

Experiente memorabile de pescuit

Am continuat aventura cautand bibani pe langa stavilare si ecluze sau pe balastiere adanci. Am mai prins cativa foarte mari pana sa ating pragul de 50cm. Multi au avut o dimensiune de 45-47cm. Aproximativ trei au atins 48cm si unul a ajuns la 49cm. Doar trei au depasit 50cm.

           

           

Un biban care un loc special la mine in portofoliu este unul dintre cei mai grasi bibani pe care i-am prins. Cred ca am avut norocul sa il prind chiar inainte de depunere. Peste pe care nu cred ca o sa il uit, desi, cu toate ca nu a atins pragul de 50cm, a fost printre cei mai grei bibani prinsi de mine.

Am atins 50 de cm dupa aproximativ patru ani de incercari, cautari, gherle, sute sau poate mii de kilometri condusi, doar in cautarea bibanului si zeci de locatii incarcate. Surprinderea a fost ca a venit de pe un lac unde nu mai prinsesem bibani in trecut. Deci, placerea de a descoperi un loc nou cu bibani mari, alaturi de targetul de 50cm, a fost un boost imens de adrenalina pe care l-am simtit multe ore dupa capturarea pestelui!

   

Pro tip: Cand masurati pestii pe banda si banda nu este foarte lata, puneti pestele putin in lateral pentru a elimina posibilitatea de a va spune cineva ca ati indoit banda sub peste.

Recordul Personal – 53 de cm! PB-ul la biban a venit la nimeni altul decat la domnul Cannibal Shad. Naluca buna la biban mare, in special cele albe cu spate verde, albastru sau negru. Acum, exista si in varianta de culoare favorita a bibanilor, motor oil.

         

Cel mai imbucurator lucru la acest biban este ca l-am prins de doua ori, la doua saptamani diferenta. Catch and release functioneaza!

   

Tehnici și naluci eficiente pentru pescuitul bibanului

Am vorbit de lanstele, mulinete si fire. Trebuie doar mentionat ca, de cele mai multe ori, folosesc si inaintas de Fluorocarbon, undeva la 0.25mm, aproximativ 60-70cm. Si mai ramane de discutat despre naluci:

  • in general, nalucile mele de biban au 5-10 cm;
  • motor oil, diverse nuante in cele mai multe cazuri;
  • alb este o alta culoare cu care am avut rezultate bune;
  • racii sunt eficienti iarna, ii pescuiesc pe monturi Cheburaksa, cu pauze lungi si dese. Pestii ataca uneori naluca si dupa 7-8-10 secunde dupa ce a atins substratul si a stat acolo nemiscata;
  • voblere folosesc des vara, cand pestii sunt activi si este competitie pe mancare;
  • niste naluci neconventionale in Romania sunt gumele de tip Stick, imprumutate de la pescuitul la bass. Am vazut putini pescari folosind acest gen de naluci. La mine, personal, au functionat, pescuite pe Ned Rig si cu pauze lungi. Nu aprofundez, nefiind un stil foarte popular printre romani;
  • despre rotative nu va pot spune multe, nu este un stil pe care il practic des.

Naluci preferate pentru pescuitul bibanului

  • Daiwa D’Fin

Shad Daiwa Tournament D'Fin 7.5cm UV Real Motor Oil

CUMPARA ACUM

  • Savage Gear Reaction Crayfish

Savage Gear Reaction Crayfish 7.3Cm 4G Green Pumpkin

CUMPARA ACUM

  • Savage Gear Goby Crank

Vobler Savage Gear 3D Goby Crank 5cm 7G Goby

CUMPARA ACUM

  • Modelul nou de Cannibal Shad

Savage Gear Cannibal Shad 6.8cm 3g Motoroil Uv

CUMPARA ACUM

Sper ca am acoperit majoritatea punctelor importante despre pescuitul bibanului! Pentru orice alte informatii, ma gasiti pe social media: Youtube,Facebook, Instagram si Tik Tok.

In incheiere, va mai las cateva poze inspirationale.

   

Cele mai recente articole

Mai multe articole Maxlife